Castelul Magna Curia

0

La poalele cetății Devei, în partea de sud a acesteia se află cel mai interesant și cel mai vechi monument al oraşului, Castelul Magna Curia. Clădirea se impune, de la bun început, prin elementele sale arhitectonice și stilistice de influență renascentistă și barocă.

Clădirea actuală, găzduieşte Muzeul Civilizației Dacice si Române, şi este o construcție ce datează din perioada Renașterii, incisiv refăcută în secolul al XVIII-lea. Documentele au relevat o prima fază de construcție la sfârșitul secolului al XVI-lea legată de persoana lui Francisc Geszthy, căpitan suprem al armatei transilvane în perioada 1594-1595.

Magna Curia Deva 06

Prima referire documentară la această cladire o găsim pe placa funerară a mamei luiGeszthy, Sofia Szlyok, decedată în 1590, şi care arată ca sfârșitul ei intervenise în oppido Deva, in curia filii sui Francisci, sub arce eiusdem sita. Avem astfel pentru prima dată menționat complexul de clădiri situate la poalele cetătii, aflat în posesia aceluiași Francisc Geszthy.
La începutul secolului al XVII-lea se presupune că Magna Curia a avut de suferit odată cu jefuirea și arderea bisericii invecinate.

În anul 1608 domeniul ajunge în posesia lui Gabriel Bethlen din donația principelui Gabriel Bathory. În 1613 Bethlen este ales principe al Transilvaniei și donează domeniul Devei soției sale Susana Karolyi, în a cărei posesie rămâne castelul până în 1622, când moare.

De numele lui Gabriel Bethlen se leagă cea de-a doua fază de construcții. Lucrările au început în 1614 iar din 1615 lucrările la castel au fost conduse de arhitectul Giacomo Resti da Verna.În această perioada, pe lângă lucrările care au fost efectuate, s-a mai construit și o altă clădire care încheia inelul dublu al zidurilor de incinta ce înconjura castelul propriu-zis.

După moartea Susanei Karolyi, domeniul intră în posesia nepotului de frate al principelui, Stefan Bethlen. Dupa moartea prematură a “ducelui cel tanar” domeniul rămâne văduvei acestuia Maria Szechy care îşi trăieste aici romanţata viața până în anul 1640 când a vândut domeniul principelui Gherghe Rakoczi I.

Maria Szechy, cunoscută în literatură maghiară sub numele de “muranyi Venus”, a rămas văduvă la 25 de ani dar s-a recăsătorit cu un soț pe care l-a părăsit în 1634, refugiindu-se la Magna Curia. Acesta dorind să o readucă la ascultare a atacat prin surprindere, în toiul nopții Magna Curia, cu 300 de călăreți. Soția, folosindu-se de ragazul cât i-a oferit spargerea porții, s-a strecurat printr-un geam spre grădina și a reușit să se refugieze în cetate, de unde a reușit să respingă atacul soțului, care a fost nevoit să plece rușinat.
În 1686 armată austriaca trece hotarele Principatului și sub pretextul apărării țării împotriva incursiunilor turcești și tătărești. Trupele Generalului Scherrffenberg pun stăpânire pe Cluj și Dej obligând reprezentanții Principatului să semneze la Viena o înțelegere prin care se convenea ca Transilvania să fie luată sub protecția împăratului, în schimbul recunoașterii ca principe a lui Mihail Apaffi și a fiului său ca moștenitor. Pentru a se garanta înțelegerea, urmau să fie instalate garnizoane imperiale la Cluj și Deva.
După 1687 domeniul intră în administrația fiscală. Regimul fiscal a inventat un sistem de închiriere a domeniului. Primul care a beneficiat de acest sistem a fost generalul Stefan Steinville (m. 1720), apoi cu domeniul Devei au fost răsplătite, în 1730, serviciile conteluiGiulio Visconti. Acesta din urma închiriază domeniul unui antreprenor financiar, De Nicola,iar mai apoi, în 1743, vinde domeniul guvernatorului Transilvaniei, Ioan Haller. De numele acestuia se leagă a treia, și ultima fază de construcții, la castelul Magna Curia, în perioada anilor 1744-1746.

Magna Curia Deva 03

De refacerile castelului s-au ocupat antreprenorul și zidarul Conrad Hammer, iar sculpturile sunt semnate de Friedrich Wacherberger, dăndu-i noua față, de influență barocă. Rezultatele acestor modificari sunt oglindite în inventarul din 1756.

Descrierea castelului

Descrierea începe cu curtea exterioară precedată de poarta de intrare, care se menționează ca este refăcută și decorate cu două blazoane. Dupa aceea urmează clădirea propriu-zisă, cu două nivele de locuit și patru bastioane de colț. Inventarierea clădirii începe dinspre grădină cea mica cu scara monumentală care permitea intrarea la etaj.

Caracterul de reședinta este subliniat de existența sălii de audiente, a sufrageriei mari cu balconul din mijlocul fațadei care este sprijinit pe console marcate de patru capete de atlași.

Fațada a fost refăcuta total în această perioada. Pe lânga balconul polilob i s-au mai adăugat un portal, iar ferestrele primesc noi ancadramente.

Tot acum, în sala festivă a palatului, este realizat şemineul. Cadrul rectangular de piatră este încoronat cu un decor de o vioiciune nedisimulată. În partea centrală jos a acestuia, apar blazoanele de alianță a familiei Haller-Daniel (lebada cu gâtul săgetat imaginea centrala a blazonului Sofiei Daniel și leul din blazonul lui Ioan Haller), încoronat de imaginea legendei păsării Phoenix.

Colțurile căminului, în forma de volută, sunt marcate de mici pilaștri ce servesc drept suport pentru cele patru figuri exotice de “mori”, negrese, ce au mijlocul acoperit cu un brâu de pene, bustul gol, tolba de săgeti pe spate și crestețul încununat cu un bogat penaj. Urnele decorative cu capete de atlași, de făctură asemănătoare cu cele ale balconului, completează decorul. După cum apare în inventarul din 1756 în preajma castelului existau trei grădini și două fântâni arteziene: una reprezentând un leu, iar cealaltă o lebădă cu gâtul săgetat.

Aceasta din urma a fost descoperită în urma săpaturilor arheologice din 1992. În partea superioara făntânii apare un putto îngenuncheat, ce poartă pe spate o scoică decorativă suport pentru lebădă de deasupra, prin al cărei cioc iesea apă.

După unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918, Castelul Bethlen a trecut în proprietatea statului român, iar din 1938 în castel a fost amenajat Muzeul de Istorie al județului Hunedoara. Castelul a fost renovat în ultimii ani, procesul fiind în stadiu de finalizare, continuându-se și cercetările arheologice din curtea acestuia.

Arhitectura interioara a clădirii este simplă, sobră. O parte dintre încăperi au tavane boltite, iar o parte dintre sălile de la etaj au tavane drepte, cu stucatura in stilul baroc.

La etaj, în sala mare de festivităţi se află un cămin decorat în acelaşi stil baroc, şemineul este decorat cu blazoanele familiilor Haller si Daniel (Sofia Daniel a fost soţia lui Ion Haller); pe blazonul familiei Haller se află un leu, iar pe cel al familiei Daniel o lebada cu gâtul străpuns de o sageată. Ion Haller, guvernator al Transilvaniei, a intrat în posesia palatului în 1733 şi a folosit Magna Curia ca reședință.

Lebădă cu gâtul străpuns de o săgeata de pe blazonul familiei Daniel se află și pe monumentul din fața clădirii. Încaperile de la parter erau destinate personalului de serviciu și de pază; tot aici se aflau și bucătăriile și camarile. O scară ducea într-o pivniță mare, care cuprindea aproape jumătate din subsolul imobilului. La etaj, în camere luxoase, locuiau stăpânii domeniului.

Procesul de restaurare la această clădire, început în 1997 și finalizat în 2006, a avut menirea de a reda pe cât posibil, splendoarea de altădată a palatului și a face din el un punct de atracție pentru localnici si vizitători, astfel sa reprezinte, pe lângă cetate, o emblemă a orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here