Termele Romane de la Germisara

0

Băile Romane sau Termele Romane păstrează aceeaşi formă ca şi acum 2000 de ani, când romanii au înţeles proprietăţile curative ale apei de aici…

Băile Romane de la Geoagiu Băi erau cunoscute sub denumirea de „Thermae Germisara” sau „Germisara cum thermis”, termeni de origine traco-getică unde “germi” înseamnă “cald-fierbinte”, iar “sara” este tradusă prin “apă” sau “izvor”. Originea termenului dovedeşte că au existat aici nişte băi chiar înainte de venirea romanilor. Primele mărturii ale locuirii zonei datează de pe vremea dacilor, mai exact din mileniul I î. Hr, când aceştia au descoperit proprietăţile apei, pe care le-au folosit în scop curativ.

Băile termale romane se păstrează astăzi în aceeași formă ca și în antichitate, într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m, în punctul numit “Dâmbul Romanilor”. Băile sunt localizate într-un mamelon de travertin şi tuf calcaros, unde se află o cavitate naturală, rezultată în urma activităţii apei din subteran. Romanii au realizat o reţea de canale de dirijare a apei de la sursă spre bazinele pe care le-au săpat în pământ şi le-au căptuşit cu scândură. În acel moment, lacul a devenit un loc de cult, în care au fost descoperite mai multe obiecte. Băile au funcționat în două faze: Germisara și ulterior Termele Dodonei, după cucerirea romană.

În anul 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), a căror imagini (şarpele încolăcit pe baston) reprezintă şi astăzi ştiinţa farmaceutică şi medicală. Aici este atestat și un templu dedicat Nymphaelor, singurul de pe teritoriul Daciei Romane, dar și depuneri de altare, statui, monede și obiecte din metal prețios (șapte plăcuțe votive din aur). Nimphaeum-ul era locul de cult dedicat nimfelor, divinităţi feminine ce apar în grupuri. Erau fiicele lui Zeus şi erau protectoarele elementelor naturii, precum munţii, pădurile, izvoarele. O alta statuie a zeiţei Diana a fost găsită aproape de băi.

germisara
După retragerea romanilor, nu mai există mărturii despre băi. Ajung să fie menţionate abia în secolul al XVI-lea, când au fost refăcute de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei. Activitatea complexului termal va continua şi în perioadele următoare datorită proprietăţilor curative ale apelor şi a peisajului pitoresc.

Recent, Ministerul Sănătăţii a realizat aici un studiu al compoziţiei apelor, studiu ce a arătat că apele de la Geoagiu Băi din zăcământul principal au o puritate deosebită. Apele parcurg un traseu de aproape 15 km în spaţiu şi mai bine de 15.000 de ani în timp, infiltrându-se de la început prin locuri nepoluate. Apa termală a izvoarelor este calcaroasă şi feruginoasă, cu o temperatură de 33 de grade Celsius. Este o apă ologometalică mezotermală. Din punct de vedere chimic, apele sunt bicarbonate calcice, magnezice, hipotone, cu conţinut de dioxid de carbon dizolvat, ce ating câteva sute de mg/l, având mineralizaţii totale de 1.0-1.5 mg/l. Ele sunt însoţite de gaze libere, de origine profunda, alcătuite în principal din azot, dioxid de carbon şi subordonat dinixogen, metan, argon şi heliu.

Sunt folosite în tratarea afecţiunilor reumatismale, paraliziilor, sistemului nervos periferic, bolilor dermatologice şi nevrozelor astenice. Sunt folosite şi în cura internă pentru tratarea afecţiunilor gastrice, ulcer, afecţiuni cronice, colite, afecţiuni ale aparatului renal, boli de nutriţie sau metabolice.

În apropierea stațiunii există și o bucată de drum roman, monument istoric, cu o lungime de circa 200 metri, folosit până recent.
Istoricul bailor romane de la Germisara

Localitatea antică Germisara este situată în bazinetul depresionar amplasat în partea sudică a muţilor Metaliferi, aproape de terasele Mureşului, fiind bine cunoscută datorită proprietăţilor curative a apelor termale. Toponimicul este autentic traco-getic, indicând astfel folosirea băilor înaintea venirii romanilor.

Germisara cuprindea în antichitate castrul militar cu canabae, si termae-le. Castrul găzduia unitatea militară Numerus Singulariorum Britannicorum, ce apăra drumurile care legau Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micia de Apulum şi asigură paza teritoriului, în general. În castru au fost cantonate şi detaşamente ale Legiunii a XIII-a Gemina. În vecinătatea castrului se află aşezarea civilă şi necropola romană.

În punctul „Dâmbul Romanilor” a fost identificat şi cercetat complexul termal din perioada romană. Mamelonul de travertin şi tuf calcaros pe care au fost identificate termae-le are o formă circulară cu diametrul de 90-95m. În perioada romană complexul a funcţionat în doua faze: una exclusiv de suprafaţă şi a doua în subteran şi suprafaţă.

În centrul mamelonului se află o cavitate naturală, rezultat al activităţii apelor termale din subteran, ce în antichitate era plină cu apă termală. Romanii au amenajat o reţea de canale de dirijare a apei de la sursa spre bazinele săpate în pamânt şi căptuşite cu scândură, aflate la baza mamelonului sau în imediata vecinătate. Din acest moment „lacul” devine un loc de cult, aici fiind descoperite mai multe monede de bronz şi argint şi opt plăcute votive din aur dedicate zeităţilor tămăduitoare şi protectoare ale apelor termale. O statuie a zeiţei Diana şi altare votive au fost aranjate de jur împrejurul cavităţii şi în area sacră.

După mai multe fluctuaţii ale nivelului apei în cavitate, aceasta s-a stabilizat la aproximativ 2m sub nivelul iniţial. Soluţia care sa ofere utilizarea în continuare a băilor a fost cea de săpare a unei galerii în sistemul de minerit (orientata nord-sud) şi amenajarea acesteia în funţtie de necesităţi.

Activitatea complexului termal va continua şi în perioadele următoare datorită proprietăţilor curative ale apelor şi a peisajului pitoresc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here