Biserica din lemn de la Cebza GALERIE FOTO

0

Satul Cebza se găseşte la 31 de km spre sud-vest de Timişoara şi la 8 km la apus de Ciacova. Atestat încă la 1333 în registrul de zeciuială papală, în 1395 îl găsim în posesia nobililor din Ciacova. Acelaşi statut juridic îl are şi în actul de hotărnicie din 1424, când este amintit cu o situaţie demografică prosperă, mult peste media central-europeană a epocii. Avea atunci 92 de gospodării, din care doar trei fără locuitori. Mai avea la acea dată 11 fântâni şi o biserică de zid fără turn.

Conscripţia din 1717 o evidenţiază cu 120 de case şi ceea ce este interesant e faptul că, lângă mănăstire către răsărit, se păstrează toponimicul “Săliştea”, presupus a fi vechea vatră din Evul Mediu a satului.

La aproximativ 400 de metri la nord de localitate imediat lângă digul din stânga Timişului, în mijlocul cimitirului parohial, se păstrează o interesantă biserică de lemn, nucleul unei vechi mănăstiri, reactivată recent din iniţiativa Mitropoliei Banatului. Are hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”, prăznuit la 14 septembrie.

Referitor la vehimea monumentului, diverşi autori au propus datări ce merg iarăşi din secolul al XV-lea şi până în cel de-al XIX-lea.

Constructiv, biserica se încadrează sistemului “în căţei”, iar planimetric, tipului doi, având absida cu şase laturi, deci cu unghi în axul bisericii. Pereţii sunt lipiţi cu pământ şi spoiţi cu var, atât la exterior cât şi la interior. Pardoselile sunt din cărămidă şi tot din acelaşi material s-a făcut fundaţia şi un soclu scund de 20 centimetri.

Biserica din lemn de la Cebza -0003 S-a remarcat, pe bună dreptate, că biserica mănăstirii Cebza prezintă o evidentă disproporţionalitate între lungimea exagerată (16 m), lăţime de 6, înălţimea pereţilor de 2,40 şi a acoperişului de 3,10. S-a motivat cel mai adesea că aceasta s-ar datora faptului că, la construirea ei, s-a dorit şi înglobarea unui izvor natural ce se află în altar, şi despre care credincioşii cred că posedă puteri taumaturgice, ceea ce a făcut ca la mănăstire încă din vechime să se oganizeze pelerinaje. Spre vest. lăcaşul are un pridvor scurt de 1,40 de metri, susţinut pe 4 stâlpi de stejar frumos împodobiţi cu crestături realizate cu barda.

Deasupra pronaosului se înalţă un turnuleţ scund de formă prismatică, acoperit printr-un capac piramidal, ambele fiind placate cu şindrilă, aşa cun este şi acoperişul bisericii, înălţimea modestă a turnului (doar 2,30 m), accentuează acea senzaţie de disproporţie.
În vremuri mai noi, pereţilor exteriori de nord şi sud li s-au adăugat trei perechi de contraforturi oblige din cărămidă, cu intenţia evidentă de a mări rezistenţa edificiului, dar neinspirate ca execuţie pentru că dăunează şi mai mult aspectului general al lăcaşului.

Pridvorul, pronaosul şi cea mai mare parte din naos sunt tăvănite. La treimea răsăriteană a navei apare o boltă extrem de interesantă şi unică pentru Banat, boltă ce acoperă şi o jumătate din altar, având o secţiune eliptică, realizată din bârne masive de stejar, prin retrageri plane. Iconostasul făcut tot din bârne cioplite din stejar, şi lipit cu lut nu este pictat, la fel ca întregul interior, fiind dotat doar cu icoane portabile. Cea a Maicii Domnului poartă inscripţia: “Dinpreună şi diregerea Izvorului cu cheltuiala j(u)p(ănilor) George şi Arsienie Săracu”, Iar cea a lui Isus Pantocrator, tot în cirilice: “Ctitor j(upăn) Mihai Săracu din Iosefstat anu 1829″. Se subînţelege că este vorba de comercianţi, oameni cu dare de mână din cartierul timişorean Iosefin, probabil pelerini veniţi la izvorul tămăduitor.
La câţiva metri în vestul lăcaşului e prezentă şi o mică clopotniţă, ridicată pe doi stâlpi înfipţi în pământ şi acoperită cu şindrilă.

Biserica din lemn de la Cebza -0004Pe o veche şi valoroasă Evanghelie manuscrisă s-au păstrat însemnări deosebit de preţioase referitor la situaţia economică, socială şi politică din epocă. Sunt şi relatări excepţionale despre revoluţia de la 1848-1849 dar şi date referitoare la istoria lăcaşului ce ne interesează în primul rând: “în curgerea anului 1850 sau coperit Sfânta Mănăstire cu şândre cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tulurilor Viţa Chirică şi Păun Tradii, iară preoţi Trăilă Musteţi, Andrei Olaru şi loan Petrovici şi Gligorie Petco capelan. Iar chinez au fost loan Musteţ. Deci eu Gheorgie Musteţ grecu singur cu manile miele am lucrat în 120 dă zile fiind eu dă 58 ani bătrân când am lucrat cu ajutorul lui D(u)mnezeu”. Ceva mai încolo, preoţii confirmă printr-o însemnare tot chirilică: “..Maistorul Gheorghie Mustăţi Grecu au lucrat singur în patru luni şi două săptămâni…”.

Cognomenul de “Grecu” definea în Banat pe toţi comercianţii sau dughenarii satelor, cei care, aproape în exclusivitate erau de origine macedoromână.

Trei decenii mai târziu, o altă însemnare pe aceeaşi Evanghelie, de data aceasta cu caractere latine, consemnează o altă reparaţie la acoperişul bisericii: “Spre aducere aminte, în curgerea anului 1882 sau acoperit Sfânta Mănăstire de nou cu şindre, cu cheltuiala Bisericii prin preotul Alexandru Bugariu şi Georgie Treta chinez şi Simeon Treta ca tutore la Sfânta Mănăstire”.

Într-un caiet-manuscris, păstrat în arhiva documentară a Muzeului Banatului, care conţine şi procesele verbale ale Comisiunii Monumentelor Istorice – filiala Banat, în luna decembrie 1931, dr. Ioachim Miloia directorul Muzeului Bănăţean raportează asupra deplasării efectuate în 29 noiembrie acelaşi an la mănăstirea Cebza. Raportul este amănunţit, alcătuit cu o acribie demnă de invidiat, constituind de fapt scheletul pentru studiul publicat în acelaş an în prestigioasa revistă a muzeului, “Analele Banatului”.

În 1963, la stăruinţele Mitropoliei Banatului, Direcţia Monumentelor Istorice efectuează reparaţii la biserica-monument din Cebza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here