Cele mai frumoase trei destinații pe care le poți vizita în România

0

Romania este un taram mirific, un loc in care frumusetea peisajelor se imbina perfect cu maretia muntilor, bogatia campiilor si susurul cursurilor de apa care intregesc intregul tablou al spatiului Carpato-Danubiano-Pontic. De la munte pana la mare avem tot ceea ce ne putem dori: izvoare termale tamaduitoare, pesteri pline de basme fantastice si locuri in care legendele si basmele se intrepatrund in povesti fantastice despre uriasi, zei si fapte legendare. Pentru a vizita intreaga Romanie nu e destul o viata, dar noi va prezentam in articolul care urmeaza cele mai frumoase trei zone pe care le puteti vizita. Sa incepem traseul nostru cu

Delta Dunării

Fie că ai ajuns sau nu în Deltă, imaginea pelicanilor care își duc nestingheriți traiul și a nuferilor plutind mândrii pe întinderea apei îți răsfată cu sigurantă imaginația și îi dau un plus astfel încât să te simți într-un adevărat tărâm sacru. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe oricare din cele trei brațe ale Dunării este precum picătura de apă care atinge nisipul deșertului unu suflet citadin, prea adesea epuizat de privațiunile spirituale impuse de un oraș sufocant. Dacă te gândești că traseul de cinci ore pe canalele marelui fluviu este prea mult, îți promitem că la finalul acestuia îți vei fi dorit să se termine abia o dată cu concediul. Să nu te mire dacă te vei trezi întrebându-te cum de acel univers sălbatic și clădirile de birouri pot aparține aceleiași lumi.

Iar ca orice orășean care vizitează Delta Dunării, la sfârșitul serii, atunci când este vremea cinei, te vei simți de-a dreptul răsfățat când vei gusta din numeroasele feluri de pește pregătite de maeștrii bucătari lipoveni, dorindu-ți ca pentru următoarele 30 de zile, fiecare zi să se termine într-un adevărat festin

Transfăgărășan

Curbele impresionante ale Transfăgărăseanului, idealul oricărui șofer, i-au dus vestea acestui șerpuitor departe de granițele românești. Poate datorită curajului său de a înfrunta fără teamă înalții Munți ai Făgărasului și a uni Muntenia cu Transilvania. Este un drum sălbatic, în ciuda cuceririi de către om, unde forma muntoasă abruptă se imbină armonios cu șoseaua, iar valea propune peisaje de rămas în suflet.

Muntele aleargă la vale, insă tu te poți opri seren pe marginea drumului pentru a admira plenitudinea. Și aerul dulce de munte. Iar dacă nu știai, recent, una din cele mai renumite emisiuni auto de pe planetă a numit Transfagarasanul ca fiind una din destinațiile pe care nu le poți rată într-o viață de șofer

Cazanele Dunării / Dubova

E dimineată și te-ai trezit. Primul gând care încolțește este că, după tot drumul lung și obositor care te-a adus aseară aici, la intrarea Dunării în tară, vrei să fii răsplătit; vrei ca Dunărea să îți dea înapoi din efortul pe care l-ai făcut venind pană aici ca să o vezi într-una din cele mai glorioase posturi. Te ridici din pat și deschizi somnoros geamul, ieși pe balcon și timpul se oprește. Strălucirea apei în soarele dimineții îți ia privirea, iar muntele de la malul din fața ta pare că se dă cu smerenie din calea prea-mândrului fluviu. Chiar ești aici: la malul Dunării, privind în fată pămantul sârbesc, înconjurat de atâta liniște de parcă te afli la începutul lumii. La Clisură Dunării totul e lirism și măretie, poezie și glorie; mai impunătoare decât statuia lui Decebal este doar curgerea grăbită a Dunării care, fără pic de sfială, dă la o parte munții din calea ei pentru a ajunge acolo unde soarta i-a dat să ajungă: în mare.

Așa am descrie noi primele minute de la vederea Dunării în această ipostază a ei. Dacă vrei să îți satisfaci incă și mai mult poftele sufletului nu ai decât să recurgi la o plimbare de aproape două ore cu vaporașul, fie de pe malul românesc fie de pe cel sârbesc al fluviului-și să fii sigur că orice clipă petrecută în Cazane te va marca pe viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here