Ochiul Beiului – minunăția din munții Banatului

0

Lacul Ochiul Beiului este situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă a Parcului Național Cheile Nerei a€“ Beusnita, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, în punctul de confluență al Râului Beu cu Răul Beusnita. Acesta atrage atenția datorită apei sale limpezi, de un albastru verzui foarte intens și plăcut la privire.


Lacul Ochiul Beiului este un lac de origine carstică, situat la o altitudine de 310 metri, cuvă în care s-a acumulat apa de aici având formă unui crater. Acest ochi de apă se desfășoară pe o suprafață ce măsoară în jur de 280 metri pătrați, înregistrând o adâncime maximă de aproape 4 metri. Apa lacului este alimentată de un izvor și nu îngheață în perioada sezonului rece, pe malul sau strângându-se numeroase păsări migratoare, care găsesc aici un habitat favorabil.

De acest lac se leagă și mitul ielelor, localnicii susținând cu tărie că în Noaptea Sânzienelor, acestea se strâng în jurul lacului, scăldându-se și dansând până la ivirea zorilor. Există de asemenea și o legendă referitoare la apariția acestui ochi de apă: se spune că în urmă cu sute de ani peste aceste meleaguri domnea un pașa renumit pentru viclenia sa, care avea un băiat foarte chipeș, ai cărui ochi de un albastru pătrunzător te făceau să-l îndrăgești fără îndoială. Obișnuind să meargă la vânătoare prin împrejurimi, tânărul s-a îndrăgostit de fiica unui valah, maniindu-l pe tatăl sau, care a ordonat că fata să fie imediat omorâtă. Dezamăgit de răutatea tatălui său și îndurerat din cauza morții frumoasei fete care îi răpise inima, tânărul și-a pus capăt zilelor, în locul unde acesta o întâlnise pe fată luând naștere un frumos lac, de un albastru pătrunzător, asemeni ochilor săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here