Belgradul – orașul plin de istorie aflat la 100 km de granița cu România. 6 motive pentru a vizita capitala Serbiei

0

Capitala Serbiei, cunoscută și sub denumirea de “Orașul Alb”, Belgradul este cel mai mare oraș al țării, aflându-se la confluența râurilor Sava și Dunăre (două căi navigabile internaționale), unde Câmpia Panonică întâlnește Balcanii. Acest oraș are o istorie lungă și adăpostește numeroase stiluri de arhitectură.

Belgrad este cel mai mare oraș de pe teritoriul fostei Iugoslavii, al treilea de pe Dunăre, după Budapesta și Viena și al patrulea din sud-estul Europei, după Istanbul, Atena și București.

Principalele atracții turistice ale Belgradului

Cetatea Belgradului
Fortăreața – denumită și Kalemegdan – a fost în trecut o fortificație militară importantă, în prezent găzduind parcul central al Belgradului. Întemeiată în secolul al III-lea i.Hr. de liderul unui trip celtic, fortăreața purta numele de Singidunum în acea perioadă. Cetatea Belgradului are priveliști frumoase, oferind turiștilor apusuri de soare de neuitat. Zidurile cetății s-au conservat suficient de bine, oferind posibilitatea de a găzdui numeroase cafenele, muzee, dar și terenuri de tenis și de baschet.

Muzeul Național din Belgrad
Muzeul a fost înființat în anul 1844 și îl putem regăsi în Piața Republicii; acesta cuprinde peste 400.000 de articole, inclusiv colecția de artă italiană formată din 230 de lucrări semnate de Titian, Raphael, Tintoretto, Lorenzo di Credi, Canaletto, Tiepollo, Carpaccio. Colecția de artă franceză cuprinde 250 de picturi, 82 dintre acestea fiind semnate de Renoir. În plus, pot fi găsite aici 120 de lucrări de artă olandeză și flamandă, 82 de lucrări semnate de pictori japonezi și câteva lucrări ale artiștilor sârbi, germani, austrieci sau ruși.

Piața Republicii
Este cunoscută și ca “kod konja”, care înseamnă “lângă cal”, deoarece se află în proximitatea statuii prințului Mihailo Obrenovic al III-lea, politician desăvârșit ce a ajutat poporul sârb să scape de sub dominația otomană. În Piața Republicii se află monumente istorice, precum Teatrul Național, Muzeul Național, dar și Ceasul Mileniului, amplasat aici în anul 2000.

Muzeul Nikola Tesla
Muzeul este dedicat lui Nikola Tesla, omul venerat de sârbi pentru contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea ingineriei electrice, fiind pionier în studiul curentului alternativ și al electricității. Acest muzeu este dedicat atât obiectelor personale ale lui Tesla, cât și modelelor invențiilor sale.

Vechiul Palat Regal
Fosta reședință regală a dinastiei Obrenovic, găsit în Piață Nikola Pasic, palatul a fost construit între 1882 și 1884, după schițele lui Aleksandar Bugarski. În prezent, palatul găzduiește Adunarea Națională a orașului.

Noul Palat Regal
Este amplasat lângă Vechiul Palat Regal, fiind construit între 1911 și 1922 de arhitectul Stojan Titelbah pentru regele Petar I din dinastia Karadordevic. După moartea regelui, în 1934, palatul a fost transformat în muzeu, astăzi fiind sediul oficial al Președintelui Republicii Serbia.

Belgrad, unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, este plin de energie, cu un potențial turistic impresionant. Diversitatea acestui oraș reușește să atragă din ce în ce mai mulți turiști, fiind destinația perfectă pentru diferite evenimente culturale, dar un numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here