Cele mai bune 7 țări europene pentru investiții în 2018

0

Forbes a evaluat anual, în ultimii 12 ani, caracterul prietenos al celor mai mari economii din lume. Cele mai bune ţări pentru afaceri au fost determinate prin clasificarea a 153 de ţări pe baza a 15 factori diferiţi: drepturile de proprietate, inovarea, impozitele, tehnologia, corupţia, infrastructura, dimensiunea pieţei, riscul politic, calitatea vieţii, forţa de muncă, libertatea (personală, comercială şi monetară), birocraţia şi protecţia investitorilor.

In ciuda insecurităţii cauzate de Brexit, Marea Britanie este cea mai bună ţară din lume pentru a face afaceri în anul 2018, România situându-se abia pe locul 43 la nivel mondial, arată clasamentul Celor mai bune ţări pentru a face afaceri, realizat de revista Forbes.

Dacă în 2017 România era clasată pe locul 45 din punct de vedere al mediului favorabil pentru a face afaceri, în anul 2018 Forbes situează ţara noastră cu două poziţii mai sus în clasament, pe locul 43. Revista sublinia, în luna decembrie, că ţara noastră are o creştere economică de 4,8%, cu un Produs Intern Brut (PIB) per cap de locuitor de 9.500 de dolari, dar şi un deficit bugetar, conform datelor de atunci, de 2,3%.

Iata asadar topul celor 7 tari din Europa in care merita sa investesti in 2018

Locul 1. Marea Britanie ocupă prima poziţie în acest an, urcând de pe locul cinci ocupat anul trecut, potrivit Forbes. Regatul Unit s-a clasat astfel printre primele 25 de ţări din fiecare dintre categorii, cu excepţia riscului politic – determinat de Brexit -, unde s-a situat cu câteva puncte mai jos. Ţara a obţinut scoruri deosebit de bune în ceea ce priveşte pregătirea tehnologică şi mărimea şi educaţia forţei de muncă. De asemenea, şi nivelul scăzut al şomajului a fost marcat ca un beneficiu.

Locul 2. Olanda a făcut un salt lăudabil în listă, ajungând pe locul 2 în 2018.

Locul 3. Suedia, care a deţinut locul cinci în ultimii doi ani, a sărit pe locul al treilea.

Locul 4. Danemarca are o economie de piaţă modernă, care dispune de o agricultură de înaltă tehnologie, o industrie modernă, la scară mică şi corporativă, măsuri ample de bunăstare luate de guvern, un nivel de trai confortabil şi dependenţă ridicată de comerţul exterior. Este pe locul 4 pe listă.

Locul 5. Irlanda a înregistrat o creştere puternică a PIB-ului. Ţara s-a aflat printre primele 10 ţări în această listă în ultimii ani şi de data aceasta este pe locul al cincilea.

Locul 6. Elveţia – Economia Elveţiei este una dintre cele mai stabile din lume. Sectorul serviciilor joacă, de asemenea, un rol economic important. Este pe locul 6 pe lista celor mai bune ţări europene pentru afaceri.

Locul 7. Germania – Economia Germaniei, a cincea economie a lumii și cea mai mare din Europa este un lider al exporturilor de automobile, produse chimice si echipament casnic, beneficiind de o forta de muncă extrem de calificată.

Pentru a vedea intregul top al tarilor din lume realizat de revista Forbes, vizitati linkul de aici https://www.forbes.com/best-countries-for-business/list/4/#tab:overall

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.