Cetatea de la Soroca a fost înălțată de Ștefan cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-lea. O spune tradiția locală, care-i explică numele prin faptul că domnul a pus soroc (termen de clădire). Cetatea Soroca a fost înălțată împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova. Soroca n-a fost o cetate mare, cu două rînduri de ziduri, ca Suceava Cetatea Albă sau Hotinul, ci o fortăreațămică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor. Între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea a fost rezidită din piatră, aşa cum o vedem astăzi. Această fortăreaţă este singurul monument medieval din Moldova care s-a păstrat aşa cum l-au conceput meşterii. În bastionul de la intrarea în cetate există o mică biserică militară.

Istoria Cetății Soroca

Izvoarele istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se așază pârcălabi (vechi cuvânt românesc provenind din germana „burgmeister”) și mari căpitani : Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca, pe locul unei vechi escale menționată de sursele genoveze, Alciona („albastră” în grecește) sau Polihromia („colorată” în grecește – numele sunt bizantine) a fost înălțată întîi o cetate din lemn și pământ, o palancă sau poate o posadă în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă mențiune documentară sub numele de Soroca doar la 12 iulie 1499 odată cu primul său pârcălab Coste.

La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala jilțului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi.

La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”.

Datorită canionului geologic pe care l-a săpat, Nistrul prezintă până în dreptul Tighinei maluri relativ abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a cetelor de tătari venite să jefuiască așezările moldovene. Dacă vadurile de la Hotin și Tighina erau apărate de garnizoanele cetăților cu același nume, în schimb cel de la Soroca nu avea, până la domnia lui Ștefan cel Mare, o protecție din piatră, ci doar fortificații de lemn cu valuri de pământ, care aveau să existe și pe vremea lui Bogdan cel Orb.

În timpul domniei lui Petru Rareș, pe resturile vechii cetăți se construiește o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează și astăzi într-o stare excepțională. Cetatea Sorocăi este unică printre cetățile medievale moldovenești prin sistemul arhitectonic de construcție. Planul său circular are un diametru de 37,5 m., patru turnuri circulare și un turn de acces de plan rectangular.

După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea în 1484 a cetăților din sudul Moldovei. (sursa:wiki)

Punctul Stragetic pentru apărarea Moldovei

Cetatea și ținutul Soroca, a cărei personalitate istorică și geografică apare deja definitiv fixată la sfârșitul secolului XV, ar rezulta din necesitatea organizării:

  • unei frontiere politice în cursul de mijloc al fluviului Nistru pe porțiunea Naslavcea – Vadu Rașcului;
  • unei circulații comerciale aflate sub protecția Cetății Soroca;
  • unei vieți economice a ținutului Soroca din a cărei activitate economică își avea existența populația ținutului.

La 1 iunie 1512, domnitorul Bogdan al III-lea adresează regelui polonez o scrisoare, în care roagă să i se transmită în posesie niște mori pe Nistru, așezate față în față cu „castrum nostrum Sorocianum… contra paganos tutelam habet” – castelul nostru de Soroca, care ne apară de păgâni, document care confirmă existența, cât și rostul Cetății Soroca.

De unde își trage numele Cetatea Soroca?

Nu există izvoare documentare toponimice sigure, care ar putea explica originea denumirii Soroca. Există mai multe ipoteze susținute de cercetători:

  • Sărac (puțin verosimil, ținutul fiind dimpotrivă îmbelșugat)
  • Soroc (moșie pe hotarul țării, „sorocită” adică atribuită unui boier sau grup de boieri și de răzeși pentru apărarea țării în schimbul scutirii de taxe și biruri);
  • Soroc-„patruzeci” în limba rusă, Soroca-„coțofană” în limba rusă sau Sroc-”termen” în limba rusă (puțin verosimil mai ales în acea epocă, dar sunt ipotezele preferate ale istoricilor ruși și sovietici);
  • Sora, Sorița, Sorca, Soare (nume presupuse ale primilor posesori ai moșiei situate în lunca Nistrului, unde ulterior a fost construită prima cetate);
  • Szarok, magh.: „cot”, cetatea aflîndu-se la o cotitură a Nistrului, ipoteză bazată pe existența cetelor de ostași Secui stabilite de domnitorii moldoveni în calea tătarilor, cu denumiri precum Miklósfalu, Vàrhély, Kis-Jenö, Csupor adică „valea lui Nicolae”-Miclăușeni, cetatea-Orhei, „Izvorul Mic”-Chișinău, „Ciubăr”-Ciobruci , dar deși legăturile între Ungaria și Moldova medievale sunt bine cunoscute , nu există documente scrise dovedind această ipoteză!

De ce trebuie să vizitezi Cetatea Soroca?

Soroca este una din cetățile simbol aparținând Republicii Moldova. A supraviețuit veacurilor, fiind o ctitorie a legendarului voievod român Ștefan cel Mare. A fost și este unul din simbolurile Moldovei, fiind prezentă și pe bancnota de 20 lei moldovenești.

Cetatea Soroca este așezată chiar pe malul drept al Nistrului, în partea de nord a ceea astăzi este Republica Moldova – ceea ce ar corespunde nord-estului Moldovei istorice. Dincolo de Nistru se află Ucraina. Un bac rudimentar, acționat numai prin forța apei, face legătura dintre cele două puncte de frontieră, pustii pe toată perioada șederii noastre. Domnitorii moldoveni au construit o serie de cetăți de-a lungul graniței răsăritene, pentru a ține sub control incursiunile tătarilor, cazacilor sau polonilor. Iar amplasarea fortăreței, în imediata apropiere a vadului Nistrului ( unde azi se află punctele de frontieră pe cele două maluri ) a ținut cont atât de aspectele militare cât și de interesele comerciale.

Cum ajungem la Soroca?

Dacă doriți să ajungeți la Soroca și sunteți la Chișinău vă spun că trebuie să ajungeți la Gara de Nord de unde puteți lua trenul sau autobuzul spre cetate. Prețul unui bilet Chișinău-Soroca este 150 lei MD. Călătoria durează aproximativ două ore.

Cetatea Soroca este deschisă de miercuri până duminică, de la ora 09:00 până la 18:00, cu pauza de masă de la 13:00 la 14:00. Persoană de contact: Nicolae Bulat +373 69323734

Prețurile practicate sunt următoarele:
Copii: 3 lei MD / Adulți: 5 lei MD
Filmare: 10 lei MD / Foto: 3 lei MD
Nuntă: 50 lei MD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here