Una dintre cele mai frumoase biserici rurale de pe la noi se află la Cuhureștii de Sus, actualul raion Florești. Locașul a fost construit după proiectul vestitului arhitect Alexei Sciusev, născut la Chisinău, tot el este si autorul Mauzoleului lui Vladimir Lenin din Moscova. Piatra de temelie a construcției fost pusă în 1913, pe când aceste teritorii erau anexate de Imperiul Rus, iar a fost finisată deja în 1930, pe timpul României Mari.

Biserica cu hramul „Sfânta Treime” a fost ctitorită de fiicele nobilului Ioan Bogdan, Eugenia Apostolopulo și Alexandra Pommer, care erau prietene cu arhitectul Șciusev. Din bătrâni se spune că ctitorii doreau inițial să sfințească biserica cu hramul “Sfântului Vasile”, în memoria fratelui Vasile, despre care se zice că a fost otrăvit de o femeie pe care a câștigat o la poker. Dar fiindcă lucrul nu mergea cu spor, s-a hotărât ca să fie ales hramul “Sfânta Treime”, în cinstea unei icoane aduse de pe muntele Athos. Odată cu trecerea în neființă a Eugeniei, peste doi ani de la începerea construcției, lucrările au fost oprite pentru o perioadă de șapte ani.

Arhitectura tradițională moldovenească îmbinată cu cea bizantină, piatra albă, cărămida și olanele roșii fac din această biserică o podoabă arhitecturală. Din complexul religios face parte și clopotnița cu opt laturi așezată la intrare, iar zidul care împrejmuiește teritoriul și pereții bisericii te fac să crezi că te afli în fața unei fortărețe. Pridvorul este inundat de liniște, iar vegetația dimprejur contrastează cu construcțiile. Interiorul este la fel de impresionant.

Gravura decorativă a iconostasului s-a menținut timp de un secol, biserica fiind păstrată datorită importanței personalității lui Alexei Șciusev în perioada sovietică. Icoana Maicii Domnului și a pruncului Iisus pictată pe bolta altarului pare că se uită spre tine, indiferent de unghiul în care te afli. Biserica a fost gândită cu un sistem de aerisire naturală, care reduce umiditatea și prin care se încălzește iarna interiorul. in subsolul bisericii se află instalația de încălzire, iar în preajmă se găsește un tunel îngust despre care așa și nu se știe sigur unde ar duce.

În biserică se află și cavoul în care a fost înmormântată Eugenia Apostolopulo. Locașul creștin-ortodox este inclus în registrul monumentelor de arhitectură de importanță națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here