Estonia, deși ne duce cu gândul la o țară îndepărtată a Mării Baltice, la fel că în cazul Letoniei sau Lituaniei, este de fapt o destinație turistică europeană ce se află la doar câteva ore de zbor cu avionul. Așadar, dacă v-ați decis să vă petreceți vacanța în Estonia, descoperiți-i varietatea obiectivelor turistice: petreceți o zi într-unul din cele mai istorice orașe, descoperiți-i castelele, faceți o excursie la unul din parcurile naționale sau relaxați-vă la una din plaje. Aveți de unde alege!

Orașele Estoniei

Să începem cu orașele Estoniei: primul vizitat trebuie să fie Tallin, capitala țării. Tallin este de departe unul dintre cele mai pitorești orașe din Europa iar dacă v-ați gândit doar să-l vizitați în fugă noi vă garantăm că odată ajunși aici nu vă veți putea abține să nu descoperiți măcar o parte dintre obiectivele turistice pe care le are de oferit; veți rămâne cu siguranță încântați de labirintul străzilor din Tallinn, de arhitectura bisericilor și mai ales de cea a clopotnitelor, de zidurile medievale precum și de stilul de viață relaxant al locuitorilor.
Tartu, al doilea oraș ca mărime din Estonia, este orașul cu cele mai importante şi interesante muzee din Estonia. Acesta adăpostește arhive importante ale culegerilor de folclor local și comori ale limbii și literaturii estoniene. Muzeul de Artă din Tartu, situat în centrul istoric al orașului, adăpostește colecții valoroase printre care se disting numeroase capodopere ale pictorilor ruși și estonieni.

Castelele Estoniei

Patrimoniul medieval al Estoniei este pe deplin prezent, nu numai în zidurile de piatră ale capitalei, ci și în multe alte vechi fortificații militare risipite în întreagă țară. Dacă sunteți un pasionat al istoriei, al arhitecturii, atunci cu siguranță veți dori să vedeți măcar unul din cele de mai jos:

Castelul Rakvere este probabil cel mai impresionant castel din Estonia, situat pe un deal în toată splendoarea sa; atunci când intri în fortăreață, chiar la intrare  te vei trezi într-un parc tematic care reprezintă viața de zi cu zi a secolului al XVI-lea. Aici, vizitatorii pot petrece o zi interesantă având posibilitatea să se costumeze în cavaleri sau în razboinici sau se pot bucura de spectacolul oferit de diverși artiști ce se află în incinta ce le oferă posibilitatea de a descoperi câte ceva despre viața oamenilor din Evul Mediu și din perioada modernă timpurie .
În plus, aici veți descoperi o pivniță de vinuri, o cameră de tortură, o camera mortuară, un bordel medieval , o frizerie și un atelier alchimist; dacă vi se face foame, Taverna Shenkenberg este situată în fortăreață și la un preț destul de corect veți putea beneficia de un adevărat ospăț medieval.

Castelul Narva numit și fortăreața Narva, a fost construit  în anul 1256 de danezi, fiind primul castel de piatră ce a  fost construit la începutul secolului al XIV-lea în Estonia. Castelul Narva se află față în față cu Cetatea Ivangorod, situată pe teritoriul rusesc, pe cele două despărțindu-le doar răul Narva. Cele două structuri arhitecturale crează un cadru interesant vizitatorilor; două cetăți impresionante ce se privesc peste graniță. Cu siguranță îi veți află tumultoasa istorie dar și secretele bine ascunse de zidurile fortificate.

Castelul Episcopal Kuressaare a fost construit în secolul al XIV-lea. Astăzi, Castelul găzduiește Muzeul Saaremaa, cu o varietate largă de exponate; este singură fortificație medievală a țărilor baltice ce a supraviețuit atacurilor militare și  nu a fost reconstruită în mod semnificativ. În plus, față de clădirea impresionantă și arhitectură elegantă ce o oferă, o vizită la castel permite descoperirea celor mai ascunse secrete din istoria locală printr-o experiență trăită la intensitatea vremurilor din Evul Mediu.

Haapsalu – litoralul prietenos al Estoniei

Haapsalu este un orășel liniștit și prietenos situat la mai puțin de 2 ore de mers cu mașina de capitala Tallinn. Acesta se bucură de o istorie veche ca și stațiune balneară – pe vremuri era o destinație populară de vacanță mai ales vara pentru aristocrații ruși. Astăzi, Haapsalu modern găzduiește o serie de festivaluri internaționale precum și o varietate largă de restaurante fermecătoare.

Insulele Estoniei

Insulele Saaremaa și Muhu se numără printre cele mai populare destinații de vacanță din Estonia, iubite pentru folclorul lor, plaje deșertice, precum adevărate stațiuni spa.

Ajungând aici, veți putea admira cabanele tradiționale de pe insule, veți putea descoperi mâncarea, berea și artă locală și veți constata că dragostea pentru natură este o valoare apreciate de estonieni. Satele pescărești, morile de vânt, cabanele pitorești și fauna sălbatică oferă un refugiu perfect pentru cei care doresc să se piardă în natură și să experimenteze autentica viață departe de orice gadget modern.

Hiiumaa este cea de-a două cea mai mare insulă din Estonia este bine cunoscută pentru farurile sale istorice, natură neatinsă și pentru turismul rural. Pe timpul iernii, aici puteți să conduceți pe cel mai lung drum de gheață din Europa – așadar nu numai finlandezii sunt lideri în ceea ce privește drumurile de iarnă…

La fel de iubită de surferi, marinari, excursioniști și iubitori de natură, Hiiumaa este locul ideal pentru cei care caută liniște și pace. Traseele turistice includ neapărat farul Kõpu, unul dintre cele mai vechi faruri din lume, datând din secolul al XVI-lea.

Articolul precedentTot ce trebuie să știi despre Copenhaga, capitala Danemarcei
Articolul următor10 locuri ce merită vizitate în Danemarca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here