Băile Herculane este una dintre cele mai renumite stațiuni pentru cei din Banat, stațiune în care atât timișorenii cât și locuitorii de pe malul sârb al Dunării pot ajunge ușor. Totodată, Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice din România și chiar din lume, stațiunea fiind folosită ca SPA încă de pe vremea cuceritorilor romani. Turiștii vin aici pentru drumeții, pentru relaxare sau pentru tratament. Peste întreaga stațiune domină Masivul Domogled care impresionează cu vârfurile sale semețe, de peste 1100 de metri.

Băile Herculane este așezată într-un loc din care se poate pleca foarte ușor către alte obiective turistice din apropiere. Dacă vă cazați la hotelurile sau pensiunile din Băile Herculane și ați terminat de vizitat toate obiectivele turistice din stațiune, v-ați odihnit destul și v-ați săturat de băile romane și de ștrand, puteți să deschideți harta zonei și să vă faceți planul pentru o altă zi în care puteți descoperi și alte frumuseți ascunse în acest colțisor de țară!

Dacă nu sunteți cu mașina personală, agențiile de turism din zonă vă pun la dispoziție trasee variate – trebuie doar să vă îndreptați pașii spre Podul Curbat (primul pod în curbă din Europa) în apropierea Statuii lui Hercules pentru a vedea și achiziționa excursiile oferite de agențiile din zonă.

Cetatea Medievala a Severinului, Drobeta Turnu Severin
1. Cetatea medievală a Severinului

Situată la 47 de km, drumul spre ea este deosebit de pitoresc, cu Dunărea curgând pe partea dreaptă. Peste ruinele Cetății Drobeta s-a început construcția noii Cetăți a Severinului, în anul 1233. Cetatea Severinului era considerată atunci cea mai importantă redută strategică de pe malul Dunării. A rămas în bătaia tunurilor turcilor, tătarilor, bulgarilor și a ungurilor, cuceritori care au atacat secole la rând Oltenia și Banatul. Legenda spune că de la poartă cetății ar fi și un tunel care merge până în partea cealaltă a Dunării, pe teritoriul sârbesc.

manastirea sfanta ana
2. Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova

Din Băile Herculane se poate ajunge în Orșova în mai puțin de 20 de minute, orașul fiind situat la doar 22 de km distanță. Din centrul Orsovei veți zări Mănăstirea Sfânta Ana undeva sus – trebuie să menționăm faptul că se poate ajunge foarte ușor și cu mașina până în parcarea mănăstirii, urcând pe drumul denumit simbolic “Drumul eroilor”. Este o manastrire de măicuțe, construită din anul 1936 – aici regăsindu-se și un atelier de croitorie, o bibliotecă și Muzeul Pamfil Șeicaru.

cazanele dunarii
3. Cazanele Dunării

Fără îndoială este una dintre cele mai spectaculoase destinații din România și unul din obiectivele pe care orice român ar trebui să le viziteze măcar o dată în viață. Cazanele Mari și Cazanele Mici fac parte din 1980 din Rezervația Naturală Porțile de Fier, întinzându-se pe o suprafață de 215 hectare. Zonă turistică a cazanelor având o lungime de doar 50 de kilometri, de la Svinita la Orșova.

manastirea mraconia
4. Mănăstirea Mraconia

Este construită chiar pe malul stâng al Dunării, între Cazane, la 15 km pe drumul spre vest de Orșova. A fost ridicată în anul 1523 de către banul Nicola Garlisteanu, ceva mai târziu biserica a primit hramul Sfântului Prooroc Ilie. După construirea Termocentralei Porțile de Fier I, mănăstirea veche a fost demolată și ruinele inundate de apele Dunării. În 1995 s-a construit mănăstirea care o vedem astăzi atât de semeață, cândva aceasta având denumirea de “Mănăstirea de sub ape”.

fortificatia medievala tricule
5. Ruinele Fortificației medievale Tricule
Se află tot pe malul român al Dunării, la doar 3 km distanță de localitatea Svinita și datează din secolul al XV-lea. Cetatea Tricule a fost construită în scop de apărare împotriva otomanilor. La început au fost trei turnuri, unul fiind distrus de zăpada și gheața adunată iarna în munții din apropiere. Celelalte două au în jur de 11 metri și se văd în apropiere de mal. De-a lungul timpului cetatea fost sub ocupație otomană, austriacă și mai târziu capturată de haiduci, azi devenind doar niște ruine care au nevoie de fonduri pentru consolidare și refacere. Și bineînțeles, un important colț al istoriei acestei zone minunate a Banatului românesc.


chipul lui decebal6. Chipul lui Decebal la Dunăre

Încă un record deținut de România – chipul lui Decebal fiind cea mai mare sculptură în piatră din Europa. Aceasta se află în Golful Mraconia, nu departe de mănăstirea menționată puțin mai sus. Chipul domină cu privirea până dincolo, departe, la sârbi, la Pădurea Ogradena fiind paznicul de suflet al poporului dac, strămoșul românilor de azi. Sculptura este spectaculoasă, un monument care te face cu adevărat mândru că ești român!

cetatea drencova
7. Ruinele Cetății Drencova
Cetatea Drencova se află în apropierea localității Cozla. Datează din secolul al XV-lea și se află pe malul român al Dunării. A fost construită peste altă cetate mai veche care avea scop de apărare și control asupra traficului pe Dunăre. În prezent se mai pot observa doar niște ziduri în apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here