Macedonia – un mic ghid introductiv

0

În cel de al Doilea Război Mondial, Macedonienii au luptat de partea forțelor antifasciste împotriva ocupanților germani, bulgari şi italo-albanezi. În această perioadă a luat naştere Armata de Eliberare Macedoniană, care s-a format din detaşamentele mici de partizani. Vardar, parte a Macedoniei (care a fost inclusă în fosta Jugoslavie) a fost eliberată în toamna anului 1944. S-a creat un sistem de guvernământ pe teritoriul eliberat şi semi-eliberat care împreună cu Armata de Eliberare au format fundamentul statului modern Macedonian. Întemeierea statului modern macedonian a fost proclamată la prima sesiune ASNOM, ținută la 2 august 1944 pe teritoriul eliberat în Mănăstirea St. Prohor din Pchinja. A devenit un stat membru al Federației Jugoslave.

8827026848746382104091471046629o

În concordanță cu Constituția din 7 aprilie 1963, numele țării a fost Republica Socialistă Macedonia, titlul pe care l-a ținut până în 7 iunie 1991când printr-un amendament s-a omis denumirea de “socialistă” stabilindu-se numele ei actual Republica Macedonia.

Republica Macedonia şi-a obținut independența în perioada septembrie 1990 – septembrie 1991, într-un mod paşnic, democratic şi legal.
Soarele Macedonian este fără îndoială cel mai vechi simbol din lume care a supraviețuit ca simbol cultural al Macedoniei. De peste 3.000 de ani macedonienii l-au păstrat şi îndrăgit acest Soare Macedonian cu 8 şi 16 raze. Simbolul apare pe monede, echipament militar, în arta vechiului regat macedonian şi a continuat să fie Insigna Națională a macedonienilor de-a lungul istoriei până în timpurile moderne. Soarele Macedonian se mai găseşte pe icoane şi fresce în bisericile de pe întreg teritoriul Macedoniei divizate şi se vorbeşte despre acest simbol în volume întregi despre tradiție şi felul în care națiunea macedoniană a prețuit-o de-a lungul timpului. Astfel că pe steagul adoptat de țara independentă Macedonia apare anticul Soare Macedonian.

Asemenea Soarelui Macedonian, şi Leul Macedonian este unul din cele mai vechi simboluri europene care a supraviețuit ca simbol cultural al macedonienilor. Leii obişnuiau să sălăşuiască în jurul Macedoniei, fapt atestat şi de vechii istorici. Vânătoarea de lei era populară printre macedonieni şi scene de vânătoare de lei şi-au găsit locul în arta macedoniană. Un mozaic din sec. 3 Î.Ch. reprezintă un luptător macedonian purtând tradiționala pălărie macedoniană „kausia” în timpul unei vânători de lei. Regii macedonieni purtau piele de leu (pe o monedă se poate vedea Alexandru cel Mare purtând pe cap un scalp de leu).

La 2 august, 338 î.e.n., macedonienii i-au învins pe greci la Chaeronea, în Grecia Centrală şi le-au cucerit țara. Pe câmpul de luptă ei au ridicat o sculptură impresionantă întruchipând un leu mândru într-o poziție aşezat. Aceeaşi sculptură a unui leu se găseşte în oraşul macedonian Amphipolis. Leul a continuat să fie simbol macedonian chiar şi după distrugerea Imperiului Macedonian şi a Regatului în 168 Î.Ch.

Macedonia este menționată pentru prima dată în 1595 în lista Korenich – Neorich, unde blazonul Macedoniei a fost inclus printre cele ale altor 11 state.
Din 1913 această regiune geografică şi istorică a fost împărțită între Grecia, Serbia şi Bulgaria şi numai 40% este suprafața ocupată de statul independent Macedonia.

În 1992 Macedonia, Bosnia şi Herzegovina şi-au declarat independența față de Republica Socialistă Federală Yugoslavia. Este membră ONU şi a Consiliului Europei. Este candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

Unde este localizată pe harta Europei Macedonia?

Republica Macedonia se află în nordul Greciei şi în sud-estul Europei. Macedonia ocupă jumătatea vestică al vechiului Regat al Macedoniei. Partea sudică a Peninsulei Balcanice cunoscută tradițional drept Macedonia este mărginită la sud de Marea egee şi rîul Aliakmon. La vest este mărginită de lacurile Prespa şi Ohrid şi bazinele rîului Crni Drim şi Munții Sar. La nord este mărginită de Munții Skopska Crna Gora şi linia despărțitoare dintre bazinele râurilor Morava şi Vardar. Munții Pirinei marchează marginea estică. Astfel Macedonia se învecinează cu Serbia şi Kosovo la nord, Albania la vest, Grecia la sud și Bulgaria la est.

Clima Macedoniei este caldă cu veri şi toamne uscate şi relativ rece iarna cu căderi mari de zăpadă.

Limba oficială este macedoniana vorbită de 66,5% din populație, urmată de albaneză cu 25,1% din locuitori, turcă ocupând a treia poziție cu 3,5% din populația vorbitoare. Alte limbi folosite pe teritoriul statului european sunt româna, sârba, croata şi italiană.

Suprafață Macedoniei este de 25.333 km pătrați având o populație de 2.045.262 locuitori la ultimul recensământ efectuat. Sistem de guvernământ este democrație parlamentară iar capitala statului este Skopje (Skoplie). Religia locuitorilor Macedoniei este ortodocs-macedoniană, urmată de cea musulmană.
Naționalitățile care se regăsesc printre cetățenii republicii sunt macedonieni, albanezi, turci, țigani, sârbi şi alții.

Cea mai joasă altitudine față de nivelul mării este atinsă de râul Vardar 50 m iar cea mai înaltă altitudine de Mt. Golem Korab (Maja e Korabit) 2.753m.
Este numită țara de lacuri şi munți – peste 50 de lacuri naturale şi artificiale (lacul Ohrid este unul din cele mai vechi lacuri din lume), şi 16 lanțuri muntoase cu o înălțime de peste 2.000m.

Alte oraşe importante ale Macedoniei sunt Bitola, Prilep, Kumanovo, Ohrid, Stip, Strumica si Tetovo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here