Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica San Marino. Intrarea în San Marino este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate, în curs de valabilitate. Legea nr. 118 din 28 iunie 2010 privind intrarea şi şederea străinilor în Republica San Marino, art. 6 – nu face nicio diferenţă între cetăţenii Uniunii Europene şi alţi cetăţeni străini.

Astfel, atât cetăţenii UE, cât şi ceilalţi cetăţeni străini pot intra, circula liber şi rămâne pe teritoriul Republicii San Marino pentru o perioadă de maxim 20 de zile fără obligativitatea obţinerii unei vize de intrare. Pentru şederi cuprinse între 21 şi 90 de zile, este necesară obţinerea unui permis de şedere turistic sau pentru vizită, iar pentru şederile care depăşesc 90 de zile este necesară obţinerea unui permis de şedere din celelalte categorii: speciale, pentru muncă, ordinare sau extraordinare, conform art. 7 din aceeaşi Lege.

Permisele de şedere turistice, pentru muncă sau cele speciale se eliberează de către Oficiul pentru Străini din cadrul Jandarmeriei san-marineze iar cele ordinare şi extraordinare de către Congresul de Stat cu avizul prealabil al Oficiului pentru Străini din cadrul Jandarmeriei san-marineze.

Asistenţă consulară
Consulatul General al României la Bologna este competent și pentru Republica San Marino
Telefon: 0039 051 5872120; 0039 051 5872209
Fax: 0039 051 587 1950
Telefon de urgență : 0039 349 1178220
E-mail: bologna@mae.ro, contact@informatiiconsulare.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here