Toți pasagerii care călătoresc pe rutele interne operate de AnimaWings beneficiază, începând de acum, de un meniu rece gratuit la bord, indiferent de tipul de bilet achiziționat. Beneficiul, inclus în tariful de bază, constă într-un sandwich și o sticlă de apă și se aplică tuturor claselor tarifare, inclusiv Economy.
Decizia companiei aeriene 100% românești vine într-un context de creștere constantă a traficului pe rutele domestice și are ca obiectiv îmbunătățirea experienței de călătorie pe zborurile interne.
Aproape 100 de zboruri săptămânale între marile orașe
AnimaWings operează în prezent zboruri interne între București și cinci orașe importante: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea și Suceava. Frecvențele sunt optimizate pentru deplasări rapide dus-întors în aceeași zi, în special pentru segmentul business.
Săptămânal, compania asigură aproape 100 de zboruri între principalele centre urbane și economice ale României.
„Am dorit să schimbăm dinamica zborurilor interne, nu doar prin tarife accesibile, ci și prin condițiile de călătorie. Chiar dacă vorbim despre zboruri scurte, de sub o oră, am considerat important ca fiecare pasager să primească o gustare inclusă în tarif”, a declarat Marius Pandel, CEO AnimaWings.
Potrivit acestuia, durata redusă a zborurilor cu aeronave de tip jet nu permite implementarea unui serviciu de vânzare la bord care să deservească eficient întreaga aeronavă, iar o gustare inclusă simplifică experiența pasagerilor, în special a celor care călătoresc frecvent în interes de serviciu.
Creșteri pe rutele Timișoara și Cluj-Napoca
Compania anunță o creștere constantă a rezervărilor începând cu 1 octombrie 2025, pe fondul stabilizării rutelor lansate la începutul anului și al introducerii noilor curse către Timișoara și Suceava.
Conform datelor furnizate de operator, Timișoara și Cluj-Napoca se numără printre rutele cu cele mai mari creșteri și cu un grad ridicat de ocupare. Cele mai aglomerate zile sunt vineri, luni și duminică, când predomină călătoriile în interes de business, dar și deplasările de weekend.
Pe rutele interne, între 6% și 7% dintre pasageri aleg clasa Business. În prezent, compania are peste 100 de abonamente corporate active pentru zborurile domestice.
Pasagerii Business Class beneficiază în continuare de un meniu diferențiat și de o gamă extinsă de băuturi, calde și reci, incluse în tarif.
Planuri de extindere a flotei până la 12 aeronave
Fondată în 2020 și parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, AnimaWings se află într-un proces de extindere accelerată.
În cursul acestui an, compania își va mări flota cu încă două aeronave Airbus A220-300, urmând ca în anul viitor să mai adauge încă patru avioane. Planul de dezvoltare prevede atingerea unui total de 12 aeronave până la finalul anului 2026.
Prin aceste măsuri, AnimaWings își consolidează poziția pe piața zborurilor interne din România și încearcă să stimuleze utilizarea transportului aerian ca opțiune rapidă și confortabilă pentru călătoriile în interiorul țării.






