Ce înseamnă DIY (Do it yourself)?

Este un termen din limba engleză, traducerea acestuia fiind “rezolvă singur”. În cazul vacanțelor și a călătoriilor de tip city-break oferite în secțiunea Călătorește ieftin, este o vacanță de care te ocupi doar tu pentru a face rezervările, pentru a găsi cazarea și pentru a găsi mijloacele de transport. În călătoriile de tip DIY nu este implicată nicio agenție de turism, tu reușind, prin intermediul ponturilor oferite de noi, să găsești cea mai ieftină vacanță în perioada dorită-în cazul în care vei apela la un operator turistic prețul călătoriei tale ar putea crește cu 30-100%.

Acesta este avantajul acestor tipuri de călătorii, făcându-ți singur toate aceste rezervări poți ajunge la un preț foarte bun. Dar există și un dezavantaj, perioada de timp pentru a face rezervările necesare la prețurile reduse prezentate prin intermediul site-ului nostru este foarte limitat, prețurile fluctuează de la o oră la alta așa că atunci când vezi vacanța prezentată trebuie să iei o decizie aproape instant pentru a o cumpăra.