Cetatea Golubac (în sârbă: Голубачки град, Golubački grad) este o fortăreață medievală situată pe malul drept al Dunării, la 4 km în aval de orașul sârb Golubăț în defileul Dunării, în apropierea Porților de Fier. Fortăreața a fost construită în veacul al XIV-lea şi este un edificiu impunător care răsare din muntele pietros, coboară pe coastă şi se pierde în apele fluviului. O parte a cetății este acoperită de apele Dunării ca urmare a construirii barajului de la Porțile de Fier.
Cel mai probabil, Cetatea Golubac a fost construită în sec. XIV. Deşi istoria ei timpurie este incertă, specialiştii sunt de acord că edificiul amplasat în mod strategic pe malul Dunării, în îngustimea defileului, permiţând controlul traficului pe apă, se situează pe locul unei vechi aşezări romane. Nu se ştie cu certitudine care a fost momentul începerii construcţiei, după cum nu se ştie exact dacă bulgarii, sârbii sau ungurii au fost aceia care au construit cetatea. De asemenea, nu se ştie cu exactitate câte turnuri a avut edificiul iniţial.
Prima atestare documentară datează din 1335, an în care Cetatea Golubac a fost cucerită de unguri. În Evul Mediu cetatea a constituit obiectul a numeroase dispute sângeroase, în special între Imperiul Otoman şi Regatul Ungariei. După ce timp de câteva sute de ani a trecut prin mai multe stăpâniri – turci, bulgari, unguri, sârbi, austrieci, vlahi – în 1867 cetatea a fost predată prinţului sârb Mihailo Obrenovic III.
Cetatea are o formă neregulată, cu metereze şi ziduri care au fost înălţate după cum a permis terenul. Pentru un nespecialist, a studia arhitectura Cetăţii Golubac este foarte greu. Nu toate locurile sunt accesibile, asta datorită fie pantei prea abrupte şi fără poteci, fie faptului că – în urma construirii barajului de la Porţile de Fier – apele Dunării s-au înălţat inundând o bună parte din zona de jos.
Ca şi în cazul altor cetăţi, Cetatea Golubac a fost construită în etape. Se pare că cea mai veche parte a cetăţii este cea de sus. Distrugerile datorate numeroaselor confruntări armate au fost urmate de refaceri, de modificări şi mai ales de întăriri.
Cele 10 turnuri şi portalurile sunt legate între ele prin ziduri foarte groase (2-3 metri). Chiar dacă timpul şi-a pus nemilos amprenta peste toate, cetatea nu este atât de ruinată şi păstrează încă aspectul pe care l-a avut cu secole în urmă. Primele nouă turnuri au fost construite cu o bază pătratică, ceea ce denotă faptul că datează din vremurile în care în lupte se foloseau arme reci. O dată cu apariţia prafului de puşcă şi a armelor de foc, turcii au fortificat turnurile adăugându-le porturi pentru tunuri. Pentru a le spori rezistenţa, au făcut turnurilor întăriri (poligonale sau cilindrice) groase de până la doi metri. După raidul din Ungaria, în 1481, turcii au construit la Cetatea Golubac şi ultimul turn, al zecelea, pe latura dinspre Dunăre. Cu rolul de a supraveghea şi controla intrarea în port şi traficul pe apă, turnul a fost prevăzut de la început cu guri de tragere. Acest turn, cel mai puţin înalt, acum inundat în bună parte, este cel mai accesibil pentru vizitatori.
Pe o cărare lată, de piatră, deasupra zidului înconjurat de ape verzui, stătute, se ajunge în turnul octogonal, la singurul său etaj. Descoperit, cu metereze, prin gurile de tragere, turnul oferă imagini inedite asupra fluviului şi malului românesc. În centru încă se pot vedea scările care coboară spre baza turnului, dar – cu toate că zona nu este îngrădită sau restricţionată în vreun fel – accesul nu este posibil pentru că turnul este inundat de apele Dunării.
În anul 1979 Cetatea Golubac a fost declarată monument de cultură de importanţă excepţională pentru Serbia şi este protejată. Comparativ cu alte cetăţi, Golubac este una dintre fortificaţiile de mici dimensiuni din Serbia, dar datorită formei sale şi a amplasamentului mai puţin obişnuit, a fost şi rămâne o importantă atracţie pentru turişti. Ea este admirată şi fotografiată nu doar de pe uscat, de pe malul sârbesc sau cel românesc, ci şi de pe vasele de croazieră pe Dunăre.
Am aflat că în primăvara anului 2005 a fost demarat un proiect de reabilitate a fortificaţiei, iar rezultatul a fost curăţarea incintei de plantele care s-au dezvoltat haotic şi repararea fântânii aflată lângă şosea, la ieşirea din cetate. Conform plăcuţei cu inscripţii în sârbă şi poloneză, această fântână a fost construită în memoria lui Zawisza Czarny cavaler polonez care a luptat în 1428 împotriva turcilor, alături de Sigismund.
În prezent, zidurile, turnurile şi scările de piatră sunt în stare bună, dar porţiunile din lemn sunt putrede ceea ce face ca cea mai mare parte a zonei superioare să nu fie accesibilă.
În cadrul unui proiect internaţional finanţat cu fonduri europene care are în vedere reabilitarea cetăţilor dunărene, Cetăţii Golubac i-a fost alocată o sumă importantă de bani şi cu toate că lucrările de reabilitare trebuiau începute încă de anul trecut aceste ca şi la noi, nu au început încă.
Reconstrucţia completă a cetăţii ar mai include cele 10 turnuri, zidurile, meterezele şi toate elementele de lemn. De asemenea, vor apărea un nou tunel, un debarcader, un centru info turistic, precum şi căi de acces în toate zonele cetăţii. Acest proiect neînceput încă ar urma să fie finalizat în 2016.
