Bârsana este una din cele mai mari comune din Maramureş şi unul din cele mai importante sate de pe Valea Izei.
Biserica a fost construită în 1720, iar în interior este foarte întunecată. Pronaosul foarte mic şi foarte jos nu are nici o fereastră. Naosul este mult mai spaţios, cu o boltă înaltă, dar nici aici nu intra lumina multa. Termenul „bârsan” denumeşte un cioban care îşi ţine oile cu lână bogată şi lungă, cuvântul devenind un prenume în timpurile medievale. Satul Bârsana a fost în proprietatea cneazului Stanislau, fiul lui Stan Bârsan, atestat în documente între 1326 şi 1346. Trebuie ca până atunci mănăstirea să fi existat de câteva secole, după cum un document din 6 noiembrie 1405 atestă existenţa unui câmp al mănăstirii. Biserica a fost folosită în scopuri monahale până în 1791, când mănăstirea a fost desfiinţată.
În 1802, sătenii au hotărât să mute biserica nefolosită în mijlocul comunităţii lor.Biserica stă acum pe o colină, înconjurată de o livadă, şi este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor Internaţionale a UNESCO. Ea a fost construită din grinzi mari din stejar, pe o fundaţie din blocuri masive de piatră. Are un plan dreptunghic, cu o absidă poligonală în altar, care este un pic mai îngust decât corpul principal al edificiului. Deasupra pronaosului se află turla, care nu este foarte înaltă, dar încă dă un aer graţios întregului. În dreptul faţadei vestice, se află un portal cu două caturi, fiecare cu stâlpi care formează bolţi rotunjite.
Portalul a fost adăugat în 1900. Acoperişul cu două streşini acoperă partea principală a bisericii, iar cel care acoperă altarul este mai jos şi cu o singură streaşină. Acoperişul greoi e sprijinit de console, capetele bârnelor de sus ale pereţilor, tăiate în forme decorative. O frânghie răsucită sculptată înconjoară biserica chiar sub ferestrele mici.Naosul este mult mai spaţios, cu o mare boltă, dar nici aici nu prea intră lumina. În josul pereţilor sudic şi nordic, se află câte o fereastră mai mare, iar pe fiecare perete câte două ferestre mai mici, sus, între cele două streşini ale acoperişului. Altarul are din nou mai puţin spaţiu, cu trei ferestre mici, spre nord, sud şi est câte una. Chiar dacă ele încă sunt foarte mici, ferestrele au fost lărgite în 1900, în aceeaşi perioadă în care a fost adăugat portalul. Din cauza această, picturile murale din jurul geamurilor au fost distruse.
O inscripţie murală din naos mărturiseşte că Hodor Toader a pictat pereţii în 1806. picturile erau făcute din bucăţi textile, fixate pe pereţi şi acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul în timpul acelei perioade.Scnele, mai ales cele din naos şi altar, au fost influenţate de stilurile baroc şi rococo, care au început să se împrăştie în Transilvania în timpul ultimului sfert al veacului al XVIII-lea. Pictorul a folosit medalioane pentru scenele de pe pereţi, iar bolta din naos este tratată fără constrângeri. Sentimentul de spaţiu luminos este creat de culorile care domină, alb, albastru, roşu şi verde ocru. Mai ales calitatea picturilor a făcut ca ea să fie inclusă în Lista Internaţională a Moştenirilor.
