ucraina Ucraina este probabil vecinul cel mai puțin cunoscut de către români în ciuda faptului că locurile turistice abundă, chiar și în imediata apropiere a graniței comune. Legăturile sentimentale care ne leagă de Cernăuți și de urmele de românism existente acolo pot fi un avantaj turistic sau un set back emoțional. Orașul se află la o distantă de mai puțin de o oră de la vama de la Șiret iar drumul, care se prezintă acceptabil, trece prin legendarii Codrii ai Cosminului. Orașul Cernăuți, cândva românesc, ia cel puțin o zi pentru a fi fi vizitat pe îndelete. Un alt obiectiv turistic în Cernăuți este fosta Mitropolie a Bucovinei, actuala Universitate, Piața Centrală unde tronează vechea Primărie Austriacă, Biserica Catolică Poloneză, Catedrala Armenească, Biserica Sf. Nicolae care este foarte asemănătoare cu cea de la Curtea de Argeș, fosta Sinagogă transformată de sovietici în cinematograf dar să nu uitați de “strada domnească” plină de restaurante și cârciumi.

La est de Cernăuti, pe malul Nistrului, se află Cetatea Hotinului, cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale. Fortăreata Hotinului, ridicată în secolele XIII-XV, se prezintă într-o stare foarte bună iar interiorul a fost de multe ori utilizat pentru turnarea unor filme de anvergură. La Hotin se poate ajunge de la Cernăuti cu autobuzul sau de la Siret, din România, pe un drum lung de 140 de km. Langă Hotin se află orașul medieval Cameniță (Kamynets-Podilsky). Această așezare istorică poate fi încadrată în rândul orașelor de genul Sighisoarei. Turiștii nu își fac foarte mult apariția insă locul are un potențial enorm din punct de vedere turistic. Cameniță este inconjurată de defileul râului Smotrych, este plină de cartiere pietruite, cu biserici renovate, palate mărunte și de diverse piese de apărare uitate. Un deliciu pentru turiști și pentru trecători.

La vest de Cernăuti se întind enigmaticii Carpați ucrainieni. Turismul de aici nu este consistent în ciuda faptului că sunt câteva locuri demne de atracție. Raionul Rahiv, de deasupra Maramureșului, are premise favorabile dezvoltării turismului hibernal, a sporturilor de iarnă (schi alpin). Cele mai cunoscute locuri turistice sunt muntele Blyznytia și bază turistică de schi Drahobrat. Considerând locația și zona în care se află, masivul Drahobrat poate deveni într-un viitor apropiat locul desfăsurării Olimpiadei de iarnă.

În lume există doar două sanatorii analogice cu cel din localitatea Kvasy, construit pe bază de ape minerale în compoziția cărora se află arsenic. Aici, precum și în sudul Ucrainei, se pot găsi mancărurile tradiționale ale hutulilor (cea mai veche populație slavă): brânză delicioasă și calorică, urdă, balmusul și altele.

Ceva mai bine de 60% din Carpații ucrainieni se situează în raionul Putila, plin de obiective ce trebuie văzute: peștera Oleksa Dovbus (considerată una din cele șapte minuni naturale și istorice ale Ucrainei), lacul de munte de origine naturală „Ochiul Muntelui”, trecătoarea Nemcici, care face legătura între Putila și regiunea Cernăuti, muntele Hycha, un simbol al satului omonim, situat într-o pădure de brad, Stânca fermecată din satul Gura Putilei, stâncile din Chiseliteni și Torăceni, bisericile din lemn din Seliatin (sec. XVII), Coniatin (XVIII), Dihtinet (XIX), Câmpulung Rusesc (XIX), Răstoace (XIX), Plosca (XIX).

Cea mai cunoscută stațiune de schi din Carpații ucrainieni este Bukovel. Locul este în plină dezvoltare iar pasionații de sporturi de iarnă vor avea surpriză să constate că prețurile sunt cu mult mai convenabile decât în România.

Ucraina de sud, așa numitul Bugeac, este cuprinsă de imensele lacuri de la nord de Dunăre dar și o bucată din Deltă. Aici se află rezervația biosferei Vylkovo, de la orașul omonim. Aspectul este cel cunoscut în Delta noastră insă urbea cu pricina, aflată vizavi de Periprava, este considerată ca fiind o adevărată Veneție a Ucrainei. Pe malul Dunării, la Chilia, zac într-o paragină nedescrisă ruinele vechii cetăti a lui Ștefan cel Mare.

Ce spuneți, veniți la o vizită în Ucraina?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here