Ucraina ( este o țară în Europa Orientală. Are frontieră cu Rusia – în nord-est, Belarus – în nord, Polonia, Slovacia și Ungaria – în vest, România și Republica Moldova – la sud-vest, Marea Neagră și Marea Azov – la sud. Capitala Ucrainei este orașul Kiev. Suprafața Ucrainei fără Republica Crimeea și orașul Sevastopol este de 576.683 kilometri pătrați iar numărul locuitorilor de 46.044.000.
Numele “Ucraina” provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă “teritoriu de graniță” sau “în teren”, “în țara”. Este derivat din u (“lângă”) și substantivul slav krai (“regat, ținut”). Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă în momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale. A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de “Rusia Mică”, prin contrast cu “Rusia Mare”, când principatul său medieval s-a separat de restul Rusiei, în urma invaziei tătare. În limba ucraineană kraina înseamnă “țară”.
Cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul Ucrainei datează din preajma anului 4500 î.e.n., perioada de înflorire a culturii Cucuteni, din neolitic, într-o arie largă ce acoperă părți din Ucraina de astăzi, precum și întreaga regiune Nipru-Nistru. În timpul epocii fierului, teritoriul a fost locuit de cimerieni, sciți și sarmați. Între 700 î.e.n. și 200 î.e.n. a făcut parte din Sciția. Mai târziu, au fost fondate colonii grecești, romane, și bizantine, cum ar fi Tyras, Olbia și Hermonassa, începând cu secolul al VI-lea î.e.n., pe malul nord-estic al Mării Negre, și care au înflorit până în secolul al VI-lea e.n.. În secolul al VII-lea, estul Ucrainei a făcut parte din statul bulgarilor. La sfârșitul acelui secol, majoritatea triburilor bulgare au migrat în diferite direcții, iar teritoriul locuit de ele a căzut în mâinile hazarilor.
În secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de rusi, care formaseră statul numit astăzi Rusia Kieveană. În secolele al X-lea și al XI-lea, acest stat a devenit cel mai mare și mai puternic din Europa. În secolele care au urmat, acesta a pus bazele identității naționale a ucrainenilor, precum și ale identităților altor popoare slave răsăritene. Kiev, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraș al Rusiei. Conform Cronicii lui Nestor, elita rusă era constituită, inițial, din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik. Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere.
Epoca de Aur a Rusiei Kievene a început cu domnia lui Vladimir cel Mare (Volodîmîr, 980–1015), care a îndreptat Rusia spre creștinismul bizantin. În timpul domniei fiului acestuia, Iaroslav cel Înțelept (1019–1054), Rusia Kieveană a atins apogeul dezvoltării culturale și al forței militare. Aceasta a fost urmată de fragmentarea progresivă a statului, importanța puterilor regionale crescând din nou. După o ultimă revigorare, în timpul domniilor lui Vladimir Monomah (1113–1125) și a fiului său Mstislav (1125–1132), Rusia Kieveană s-a divizat în principate separate. Invazia mongolă din secolul al XIII-lea a devastat Rusia Kieveană, Kievul fiind complet distrus în 1240. Pe teritoriul ucrainean, Rusia Kieveană a fost urmată de principatele Halici și Volînia, care au fost unite, ulterior, sub numele de Halici-Volînia.
