Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din orasul Căuseni este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult de pe la noi. Clădirea acesteia este pe jumătate îngropată în pământ, așa că la prima vedere s-ar părea a fi o casă țărănească oarecare sau un depozit. Deși aceasta este una dintre cele mai importante biserici ortodoxe dintre Nistru și Prut, apariția ei este o enigmă și astăzi.

Biserica a fost zidită parțial în pământ pe motiv că tătarii, care au dominat o perioadă această regiune, au interzis construcțiile mai mari decât un ostaș călare. Arhitecții au zidit în pereți oale de lut, care îi conferă lăcașului o acustică aparte în interior și minimizează sunetul ieșit afară. Lăcașul a fost reconstruit în forrna pe care o avem în prezent în perioada 1763-1767 la porunca domnitorului Moldovei Grigore Callimachi si a mitropolitului Proilaviei, Daniil.

Interiorul a fost pictat în frescă de zugravii Stanciu, Radu si Voicu din Hurez, iar pictura este dominată de un “roșu de Căușeni” deosebit. Se mai păstrează și până astăzi unele pisanii din acea perioadă, dar și basorelieful unor lei în portalul bisericii. Se zice că odată turcii au transformat construcția în grajd. Dar peste noapte toți caii aduși în biserică au murit, astfel că aceștia, mânioși pe cele întâmplate, au “scos” cu sulițele ochii tuturor sfinților pictați în biserică. Mică pe dinafară și încăpătoare pe dinăuntru, biserica își așteaptă enoriașii, mai ales că aici nu s-au oficiat servicii divine de aproape un secol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here