Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. S-a făcut ipoteza că asta provine din cultura dacilor, care considerau moartea ca un eveniment vesel.
În anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care era și profesor de română și latină, Stan Ioan Pătraș a realizat partea verticală a crucilor ceva mai lat, cu loc pentru epitaf. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică.
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greșeli de ortografie și variante arhaice de scriere
Pe crucea lui Stan Ioan Pătraș, fondatorul cimitirului, sunt scrise următoarele:
De cu tînăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să mă ascultaț[sic] oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni
Cîte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cît-am[sic] putut
Orișicine mia[sic] cerut
Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea
Pe o altă piatră scrie:
Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea.
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi[sic] cu gura pă mine
Da așa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea
