Slovacia este stat membru al Spaţiului Schengen şi al Zonei Euro. Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Slovacia. Având în vedere că între statele din Zona Schengen nu mai există granite, Slovacia mai are graniţe fizice doar cu Ucraina.
Pentru a călători în Slovacia, cetăţenii români au nevoie doar de cartea de identitate valabilă sau de paşaport. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României la Bratislava şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
De asemenea, având în vedere creşterea numărului furturilor de acte şi bani raportate Ambasadei, de către cetăţeni români care au tranzitat Slovacia, vă sfătuim să vă păstraţi actele şi banii în locuri separate şi să nu le lăsaţi la îndemâna altor persoane.